Pun capul pe perna si imi aud inima batand cu putere intr-un ritm pe care nu il cunosc. Respir ca si cand as fi alergat zeci de kilometri. Cum mai am putere?! Ma ridic in capul oaselor si privesc spre fereastra. Caut raspunsuri pentru intrebari pe care nu le pun. Reiau in minte evenimentele tragice din ultimele saptamani. Ma tin inca bine. Stiu ca nu s-a terminat inca valul de nenorociri, dar ce e val, ca valul trece. Dar cu ce pret? Maine o sa fiu mai insensibila, apoi poimaine nu o sa ma mai impresioneze mai nimic, pana cand intr-o zi, o sa trec prin lume nepasandu-mi de nimeni si nimic.
Daca as aluneca acum de pe un pod, oare si-ar da seama cineva de lipsa mea? Oare s-ar gandi ca m-am sinucis sau ca m-a impins cineva? Derulez in minte tot filmul. Stiu exact ce replici o sa aiba fiecare, stiu cine o sa ma planga si cine nu. Cui o sa ii para rau si cine o sa se prefaca. Cei care se vor bucura. Stiu tot. Las ultima lacrima sa imi cada pe obraz. Azi am mai omorit inca o bucatica din mine, dar drumul e inca lung. Maine dimineata cui o sa ii pese daca voi purta doliu. Cine o sa isi dea seama ca sufletul meu a fost ucis cu sange rece?! Imi sterg ochii si zambesc ...
Acum raul asta este insufletit... are un suflet care vorbeste o alta limba
Cred ca lumea a fost prea mare pentru mine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu