Este suficient sa ma privesc in oglinda in fiecare dimineata ca sa-mi dau seama ca totul in viata se intampla cu un rost, este suficient sa privesc in adancul propriilor ochi si sa vad ca acestia nu se intristeaza in timp ce ma privesc indraznet. Ma incearca un sentiment de mandrie pentru ca, dupa atatia ani de neliniste, de deziluzii, de mici impliniri si mari esecuri, privirea mea refuza sa se uite in jos. Daca ochii fetitei mele , acum si ea maricica , ma priveste drept in ochi si nu se rusineaza stiind ca cea pe care o iubeste este mama ei , atunci mai mult ca sigur ca viata mi-a dat tot ce i-am cerut .... Iubirea mi s-a parut intotdeauna fara sens, o speranta inutila si fada, de care noi oamenii ne agatam in incercarile noastre esuate de a ne infrumuseta viata si pentru a trasa existentei insasi un sens ,“Daca este, inima o sa-l recunoasca cu siguranta, caci ea nu se insala niciodata”. Inima mea se insela insa de fiecare data din pacate ... :( Dar de un singur lucru sunt sigura , si anume de iubirea fetitei mele , ea este singura care ma iubeste neconditionat , indiferent de ce starii am si indiferent cum sunt eu .... iar ea pentru mine este tot ce-i mai frumos si bun ce am de la viata :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu