in miez de noapte ....

dap ... nu am mai scris de mult ... cateva luni , dar uite ca am revenit .
am inceput o etapa a vieti in care m-am acceptat asa cum sunt cu toate defectele mele , o etapa in care chiar imi merge bine , pe toate planurile as zice eu ... singura dezamagire din viata mea acum este ca sunt departe de ingerasul meu , dar nu pentru mult timp :) , sunt multumita dar nu si total implinita , ceva lipseste , parca as incerca sa fac un puzle si lipsesc niste piese , ha ha dar mai am pana sa il compun complet , si poate intr-un final voi gasi toate piesele .... pentru ca va fi un final ... sper
   chiar mi-am revizuit zilele aceste viata mea , si mi-am zis : pana acum totul merge bine  , nu mai am starile in care eram dezamagita de viata , scarbita de toata lumea si tot asa , nu reusesc sa schimb nimic daca continui asa ... poate doar starea mea . dar mi-am propus sa merg mai departe cu capul sus si sa nu ma impiedic de loviturile vieti , consider ca sunt pasi care duc undeva ... unde ...?  :) cu siguranta voi afla ... nu ma las pana nu merg pana la capat luptand cu tot , greu sau usor , trebuie sa merg mai departe .... nu ?

noi sentimente

Şi iată-mă-n picioare, făcând o ultimă mutare,

Ce-i drept se dovedeşte-a fi într-un final câştigătoare,
E jocul meu, pariul meu cu viaţa, în care eu fac regula,
E finalul feiricit când în loc de punct, urmează virgula…
O nouă dimineaţă-n care mă trezesc zâmbind,
Corpul, sufletul, se trezesc în nori plutind,
Speranţa din mormânt a revenit, să ştii că am zâmbit !
Şi nu mai e deloc la fel, în sfârşit ceva e cu adevărat deosebit…
Şi nu pot să-mi explic, ceva cu siguranţă s-a schimbat,
Azi mă simt în sfârşit, cu siguranţă mai femeie ,
Şi ştiu că totu-i trecător, că vor mai fi zile rele, lacrimi şi suspine,
Dar azi mă simt nevoita să mă bucur în sfârşit de sentimente pline…
Şi chiar aşa, de ce să pierzi zile gândindu-te că nu e bine,
De ce să plângi de milă, în loc să treci necontenit la fapte,
Căci dacă tu nu faci, cu siguranţă nimeni nu va face,
Şi chiar de azi nimic nu merge, castelul de nisip mereu se va reface…

” … să ştii că ploaia vine, trece, castelul se dărâmă, voinţa însă este de neatins. Cu dragoste şi pasiune orice ploaie , viscol poate fi doar un foc de paie ! Nu lăsa nici cea mai adâncă ploaie să-ţi strice bucuria vieţii, aceea de a construi necondiţionat, căci doar atunci când construieşti, în urma ta paşii nu vor fi şterşi niciodată…şi nu uita, omule foloseşte-ţi inima ! “

si eu am suflet

Alerg să fug de mine, să nu mă mai întorc,
Alerg să-mi schimb destinul solitar şi crud .
Alerg aceleaşi scuze, nu vreau de-acum sa mai aud !
Alerg să nu mai desenez al vieţii obscur cerc..încerc !
Mă lovesc de-aceleaşi cuvinte, triste bariere,
Ce nu mă lasă nicidecum visele să le trăiesc,
Căci nu-i aşa am suflet sincer, e cât se poate de firesc,
Inima din nou, acum îmi spune “fraiero, fraiero, fraiero ! “
Credeam că universul mi-e prieten, că m-ajută,
Credeam că fericirea nu ţine cont de chip ,
Credeam că el necondiţionat m-acceptă,
Dar nu-i aşa, viaţa pentru unii este doar un alt stereotip..
M-am săturat să caut la infinit scuze puerile,
M-am săturat să curăţ mereu acelaşi parfumat r***t,
M-am săturat mereu, să caut tot eu chipurile,
Care la un moment dat în furtuna vieţii m-au abandonat..
Frutrata, dezamăgita, căutând luminiţe în negura tunelului,
Surprinzător sau nu, am dat de-un imens, sarcastic dejavu !
Acelaşi sentiment de ” mai bine stau în banca mea “
A câta oară-mi spun eu oare ” azi din nou nu e vremea mea.. ”
                                         Şi eu? Eu nu merit ?
În ciuda zvonurilor, am şi eu un suflet !

o mare ....realitate

Ziduri grele, reci adesea le-ntâlneşti,

Eviţi să vezi cât e de plin paharul, spui vorbe mute,
Uşi mai mult închise, chei şi lacăte pierdute,
Tu nu mai crezi, tu nu mai îndraznesti .
E un tunel obscur, în care te afunzi treptat, treptat,
E un viitor pe cât de simplu, pe-atât de-ndepărtat,
Înveţi asemeni copilului să mergi din nou,
Să speri, să lupţi să te ridici aidoma unui erou..
E viaţa ta, trăită printre rânduri, rime, gânduri,
E vina ta, atunci când laşi să treacă zile-ntregi ,
Fără să-ncerci să spargi cu mintea ziduri,
E vina ta că stai, refuzând cu-nveşunare să alergi..
Şi ştii destul de bine, cât de dureros este finalul,
Când pleci şi laşi în urma mării, valul,
Când firul aţei albe dintr-o dată se sfârşeşte,
Când viaţa, inexplicabil trupul, sufletul le părăseşte..

Ochi căprui şi laşi

Asemeni unui brav soldat, curpins de remuşcări,

Un suflet rătăcit aflat în căutarea unei provocări
Ascunzi în tine-un adevăr ce ar putea salva,
O inimă ce-şi caută neîncetat enigma sa, puterea..
Un caracter prea laş să-nfrunte greutăţile,
Un om prea delăsător, incapabil să poarte lupte,
Nu poţi să lupţi, să urci cu siguranţă ale vieţii trepte
Nu ştii să foloseşti cumva, spre binele tău amintirile..
Căci nu-i aşa, e mult mai simplu să te ascunzi,
Căutând neîncetat motive, nenumărate cutume,
Nu vrei să vezi decât parţi, imagini proaste,
Eviţi să uiţi ce-a fost odată, eviţi să-ncepi de azi să crezi..
Eşti doar un suflet laş, orbit neîncetat de frică,
Refuzi să crezi, să speri, asemeni unui rege ce abdică,
Crezând că timpul le va rezolva pe toate,poate..
Te-nfunzi anost, uitând deodată de toate lucrurile bune, toate..



”…iar peste ani şi ani focul şi apa, cerul şi pământul, într-un tot se vor uni, visul băiatului în realitate prefăcându-se”

nu stiu ... si vreau

Nu ştiu să fug, să uit de tot ce mă-nconjoară,
Nu ştiu s-aleg, mai simplu, o cale mai uşoară,
 De parcă totu-i pus ca eu să mă împiedic,
Zi de zi, în suflet port acelaşi sentiment puternic
Dorul mă doboară, puterea n-o mai am, căci m-am pierduta,
Încrederea, speranţa, zâmbetul, toate-au dispărut demult,
 Le caut disperata, zilnic ne-ncetat în labirintul vieţii mele,
 La nesfărşit mă simt închisa, pierduta fără iz de-orientare.
Şi vreau să cred, că totu-i doar un vis al dimineţii,
Un vis urât ce zilnic, zilnic mă-nconjoară,
Şi vreau să cred că într-un final mă voi trezi,
Şi vreau să am din nou, în suflet acea speranţă – rază de lumină.