Ziduri grele, reci adesea le-ntâlneşti,
Eviţi să vezi cât e de plin paharul, spui vorbe mute,
Uşi mai mult închise, chei şi lacăte pierdute,
Tu nu mai crezi, tu nu mai îndraznesti .
E un tunel obscur, în care te afunzi treptat, treptat,
E un viitor pe cât de simplu, pe-atât de-ndepărtat,
Înveţi asemeni copilului să mergi din nou,
Să speri, să lupţi să te ridici aidoma unui erou..
E viaţa ta, trăită printre rânduri, rime, gânduri,
E vina ta, atunci când laşi să treacă zile-ntregi ,
Fără să-ncerci să spargi cu mintea ziduri,
E vina ta că stai, refuzând cu-nveşunare să alergi..
Şi ştii destul de bine, cât de dureros este finalul,
Când pleci şi laşi în urma mării, valul,
Când firul aţei albe dintr-o dată se sfârşeşte,
Când viaţa, inexplicabil trupul, sufletul le părăseşte..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu